rãzvan jigorea / barca
1998


    Stãtea în fata oglinzii, pipãindu-si nasul si gîndindu-se la fetita pe care o vãzuse în parc pocnind din pistol de mama focului. Nu-i e frig, doar se preface! strigã fetita, nevrînd sã lase jucãria de plastic din mînuta-i roz. Îsi pieptãnã mustata, desurubã becul si iesi trîntind usor usa, încuiatã pe dinãuntru cu cheia, întotdeauna de douã ori: o datã înspre dreapta, o datã înspre stînga.
    Soferul îl astepta în barcã, în fata casei. De la distantã îi fãcu, bonom, semn cu vîsla cum cã îi pare rãu, dar caii sînt în cãlduri si au fost lãsati sã se hîrjoneascã în voie printre piloni si plase de pescuit.
    Îsi netezi costumul cu o miscare înceatã si delicatã. Nu aveau ce face, decît sã astepte clipa desperecherii. În casã nu se mai putea întoarce, o încuiase de douã ori pe dinãuntru. Se gîndi cã în barcã nu mai are loc, asa cã va trebui sã astepte sub barcã. Închise ochii, luã o gurã de aer, cu voluptatea si încetineala cu care sorbea din pipa sa fumul gros si parfumat de tutun cocsificat si se asezã sub barcã, ridicînd putin de pantaloni -- sã nu le strice dunga. Întotdeauna îi plãcuse sã arate impecabil, dar de cînd fusese promovat psihopat-sef la casa medicilor psihiatri fãcu o adevaratã fixatie pentru dunga de la mîneci si pantaloni.
    "Iesi dracului odatã din promiscuitatea aia, cã-mi împingi barca la naiba în sus!", strigã barcagiul de deasupra lui, trezindu-l din cãlduta motãiala ce-l cuprinse. Emotia, sperietura îl fãcu sã scape cîteva bule argintii ce se sparserã cu clinchete disonante la suprafatã. Soferul, cu obrajii irigati brusc de sînge, îsi scoase basca, o duse la piept vizibil jenat de incontinenta pasagerului de sub barcã si spuse pe un ton binevoitor, însotit de o abia perceptibilã miscare a capului, "mã scuzati, n-am vrut, dar stiti cum e..."
    "Lasã," spuse, dînd din mîna, "te înteleg. Înainte de a fi ce sînt," oftã el, "eram si eu un foarte simplu animist contorsor în brigada doispe 'Alopata', si crede-mã cã stiu foarte bine, al naibii de bine ce înseamna o clipã, o singurã clipã de promiscuitate cînd te afli pe subtila, translucida si vai! cît de înselatoarea pînza ce desparte lumea mea de lumea ta. Ai vãzut castanele ce putrezesc prin bãlti? sau frunzele pline de noroi, ce cresc ca viezurii la rãdãcinile castanilor? Prea des, prietene, mult prea des trecem pe lînga ele si uitãm -- de parcã nu ar fi si-ale noastre -- sã luam în mîna o castanã sau o rodie -- ruginitã, stirbã, oricum ar fi -- si sã meditãm putin la ce am fost noi înainte de a fi ceea ce sîntem acum."
    Glasul îi tremura de emotie. O lacrimã stingherã îi picurã din coltul gurii pe fundul bãrcii, stîrnind cercuri si stele si zeci de alte desene obscene pe suprafata sclipindã a apei.
    Soferul îsi drese glasul si rãmase, cu degetul indreptat în sus si gura senil întredeschisa, într-o stînjenitoare tãcere.
    "Sã stii cã nu astept sã fiu luat în serios, nu pot avea pretentia mãcar sã simti empatie pentru mine. Am fost si voi rãmîne întotdeauna un modest nebun, chiar dacã un psihopat-sef -- odatã animist contorsor în brigada doispe -- într-o casa plinã de medici. Tu," spuse, aranjîndu-i soferului papionul cu un gest voit absent, "tu mãcar esti neinstitutionalizat. Operatorii de funiculare, toti furunculistii, garnitorii frictionari, majoritatea cumpãnarilor si a acoperistilor cu amãnuntul, într-un cuvînt, toti animistii contorsori sau cunilingvisti ar trebui sã fiti fericiti cã aveti posibilitatea -- pe care eu amarnic o regret -- sã fiti voi însivã mãcar în scurtele dar serenele rãgazuri dintre clipele de desperechere."
    Coborîndu-si într-un tîrziu degetul si închizîndu-si gura cu buzele-i crãpate de fierbinti si uscate vînturi, soferul îngãimã cu greu un "mmmm... hmmmf... da, aveti dreptate, dar e tîrziu, iesiti de sub barcã fincã vreau s-o închid. Lãsati cã vin si mîine."
    Cu miscãri încete se ridicã, îsi aranjã dunga de la mansete, mîngîindu-si apoi usor mustata -- mai mult ca sã se asigure cã totul e în ordine si la locul lui. Se întoarse brusc, de parcã ar fi uitat ceva, si pe un ton afectat spuse "Si scoate-ti te rog pandantivul acela îngrozitor, îmi aduce aminte prea mult de albul vasului din toaleta bunicii mele." Îsi desprinse apoi de la butonierã floarea vîrstei sale si o dete soferului, înainte sã coboare sub irizatiile reci ale lunii în patul sãu de campanie de pe vremea cînd era doar un simplu dar împãcat cu sine animist contorsor în brigada doispe.